dedá (dedáu, dedát), vb. – 1. A se dedica, a se consacra. – 2. A se obișnui, a se familiariza. Origine incertă. Se consideră în general ca reprezentant direct al lat. dedĕre, prin intermediul unei var. vulg. *dedāre (Pușcariu 493; Candrea-Dens., 472; REW 2511; Candrea; Rosetti, I, 167) nu este însă atestat uzul său popular, sau anterior sec. XIX. După Tiktin și Scriban, ar fi formație neol., pe baza lui da. Cel de al doilea sens pare a autoriza mai curînd prima opinie. Vezi definitia »

tanda-mánda, adv. – Confuz, dezordonat. Sb. tandara-mandara „confuzie” (Cihac, II, 401). Vezi definitia »

CORODÁ vb. I. tr. 1. (Despre agenți chimici) A roade, a degrada unele materiale, metale etc. 2. (Poligr.) A pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corosive. 3. (Text.) A decolora pe anumite porțiuni o țesătură în vederea obținerii unor desene; a ronja. [< fr. corroder]. Vezi definitia »

BEN YEHUDA (pseud. lui Eliezer Perelman, numit Eliezer) (1858-1922), scriitor evreu. Inițiator al „Marelui dicționar al limbii ebraice vechi și moderne”. Vezi definitia »

DEZACORDÁ, dezacordéz, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder. Vezi definitia »