MENZÍL, menziluri, s. n., s. m. (Înv.) 1. S. n. Nume dat în țările românești, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport (pentru călători și pentru corespondență); olac. 2. S. m. Curier, ștafetă. – Din tc. menzil. Vezi definitia »

MOBÍL, -Ă adj. 1. Care se mișcă sau se poate mișca. 2. Schimbător, nestatornic. ♦ (Despre fața omului) Care își schimbă ușor expresia; (despre ochi) care este în continuă mișcare. 3. (Despre substantive) Apt de a suferi moțiune³ [în DN]. // s.n. Cauză determinantă a unei acțiuni; motiv. // (Și în forma mobili-, mobilo-) Element prim și secund de compunere savantă cu semnificația „care nu este fix”, „mobil”, „mișcător”. [Cf. fr., it. mobile, lat. mobilis]. Vezi definitia »

INEXPLOATÁBIL, -Ă, inexploatabili, -e, adj. Care nu se poate exploata, neexploatabil. – Din fr. inexploitable. Vezi definitia »

MIRÁBIL, -Ă, mirabili, -e, adj. (Livr.) Minunat; extraordinar. – Din lat. mirabilis, it. mirabile. Vezi definitia »

satisfiabil, de la verbul „a satisface”. Vezi definitia »