TEI, (1) tei, s. m., (2, rar) teie, s. n. 1. S. m. Arbore cu frunze mari în formă de inimă, cu flori albe sau albe-gălbui, puternic parfumate, melifere, întrebuințate în farmacie, și cu fructe achene (Tilia platyphyllos). ◊ Tei alb = arbore cu lemnul alb-roșiatic, ușor (Tilia tomentosa). Tei pucios = arbore înalt până la 20 m, ale cărui flori se folosesc în farmacie (Tilia cordata). 2. S. n. Fibră din scoarța de tei (1), folosită la legat și la fabricat sfori, frânghii, rogojini. ◊ Expr. A lega două-n tei = a reuși să adune ceva avere. A găsi tei de curmei = a găsi pretexte. – Lat. *tilium (= tilia). Vezi definitia »

DEREBÉI s. m. (Înv.) Principe turc cu putere despotică, care întreprindea acțiuni de brigandaj. – Tc. derebei. Vezi definitia »

DUMNEÉI pron. pers. f. v. dumnealui. Vezi definitia »

CHEI s. n. 1. construcție pe malul unei ape navigabile pentru încărcarea și descărcarea navelor, servind totodată la consolidarea malului și pentru a preveni inundațiile; (p. ext.) stradă de-a lungul unui astfel de mal. 2. rampă de încărcare-descărcare a vagoanelor de cale ferată. (< fr. quai) Vezi definitia »

tréi num. – Numărul dintre doi și patru. – Mr., megl., istr. trei. Lat. tres (Pușcariu 1858; REW 8883), cf. vegl. tra, it. tre, prov., cat., sp., port. tres, fr. trois. – Der. treizeci, num.; treilea (f. treia), num.; treime, s. f. (a treia parte; trinitate). Vezi definitia »