ORĂCĂÍT, orăcăituri, s. n. Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; strigăt caracteristic broaștei; orăcăială, orăcăire. ♦ Fig. Amestec de voci, gălăgie. ♦ (Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. – V. orăcăi. Vezi definitia »

TROSNÍT adj. v. TROSNI. – [DLRM] Vezi definitia »

bășit, -ă, bășiți, -te, adj. v. bășinos (2.) Vezi definitia »

BLEGÍT, -Ă, blegiți, -te, adj. Bleg (1). – V. blegi. Vezi definitia »

MOLIBDÍT s. n. mineral format din oxizi de fier și molibden. (< germ. Molybdit) Vezi definitia »