liáză (li-a-) s. f., g.-d. art. liázei; pl. liáze Vezi definitia »

MẤNECĂ, mâneci, s. f. 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (în întregime sau în parte). ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a insista, a stărui (pe lângă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția (cuiva) că minte sau exagerează. A (nu) se lăsa tras de mânecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat. A o băga pe mânecă = a se speria (de consecințele unei fapte săvârșite); a o sfecli. A scoate din mânecă = a inventa la repezeală o explicație, o soluție etc. 2. (Tehn.) Nume dat unor dispozitive în formă de mânecă (1). 3. (Înv.) Flanc, aripă a unei armate. [Var.: (reg.) mấnică s. f.] – Lat. manica. Vezi definitia »

NACÉLĂ s. f. 1. coș deschis, cabină suspendată de un balon, în care se transportă aeronauții, lestul, instrumentele de bord. 2. carenaj care conține grupul motopropulsor al unui avion. ◊ cabină de motor a unui dirijabil. 3. vas de laborator de formă alungită, pentru calcinări. 4. element arhitectural de secțiune semiovală cu axa verticală, scobit în zid. (< fr. nacelle) Vezi definitia »

pioncăneálă, pioncănéli, s.f. (reg.) 1. strigătul caracteristic al curcilor; pioncăială. 2. voce sau vorbire cu glas subțire, pițigăiat; pițigăială în vorbire. 3. vorbire înceată, slabă, stinsă; pioncănit. 4. slăbire, topire (de boală sau de bătrânețe). 5. vedere slabă, pioncăială. 6. mocoșire, mocăială. 7. migală, migăleală. Vezi definitia »

odấrlă, odấrle, s.f. (reg.) ființă mică, sfrijită, prăpădită. Vezi definitia »