cúrcă (cúrci), s. f. – 1. Femela curcanului. – 2. (Trans.) Veșmînt larg. – 3. Femeie proastă. – 4. Laș, om bleg. Sl. (bg., pol.) kurka, din sl. kurŭ „cocoș” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 324; Meyer, Neugr. St., II, 36; Cihac, II, 87; Berneker 651; Conev 54); cf. alb. tšurkë (Meyer 450), ngr. ϰοῦρϰας (după DAR, provine din rom.), mag. kurka (din rom., după Edelspacher 17). – Der. curcan, s. m. (pasăre domestică mare, cu coada lată desfășurată în evantai; prost, neghiob; dorobanț, numit astfel în războiul din 1877 cu turcii datorită penei de curcan de la chipiu; Arg., vardist); curcănar, s. m. (ogradă de curcani); curcănar, s. m. (păzitor de curcani; dorobanț de la 1877); curcănesc, adj. (de dorobanț); curcănie, s. f. (furtișag), cuvînt rar, cf. găinărie; curcănărie, s. f. (Arg., poliție). – Cf. curnic. Vezi definitia »

MOȚĂIÁLĂ, moțăieli, s. f. Faptul de a moțăi; moțăit, moțăitură. – Moțăi + suf. -eală. Vezi definitia »

șevelúră s.f. (înv.) părul de pe capul omului. Vezi definitia »

GÓMĂ s.f. (Biol.) 1. Formație patologică nodulară de origine infecțioasă sau parazitară (mai ales luetică). 2. Substanță vâscoasă produsă de unele plante sub acțiunea anumitor bacterii. 3. (Fig.) Înfumurare, îngâmfare; snobism. [< fr. gomme, cf. gr. gomos – încărcătură]. Vezi definitia »

ULTRAACÚSTICĂ s.f. Parte a acusticii care studiază ultrasunetele. [Cf. germ. Ultraakustik, fr. ultraacoustique]. Vezi definitia »