ARMONÍE s.f. 1. Combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi. ♦ Parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relațiile dintre ele, legile înlănțuirii lor. 2. Potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanță, acord, consens. ◊ ~ imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. Înțelegere deplină între persoane, colectivități etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia) Vezi definitia »

HEMOCRINÍE s.f. (Biol.) Vărsare a hormonilor în sânge. [Gen. -iei. / < fr. hémocrinie, cf. gr. haima – sânge, krinein – a secreta]. Vezi definitia »

PETEȘÍE s. f. sufuziune sangvină de forma unei mici pete purpurii, rotunde, în unele boli infectocontagioase. (< fr. pétéchie) Vezi definitia »

ONTOGONÍE s.f. Studiul apariției ființelor pe Pământ. [Gen. -iei. / < fr. ontogonie, cf. gr. on – ființă, gone – naștere]. Vezi definitia »

FONOGRAFÍE s.f. Operația de înregistrare mecanică și de redare a sunetelor. [Gen. -iei. / < fr. phonographie]. Vezi definitia »