hégheș (heghéșă), adj. – Care are coarnele întoarse spre spate. Mag. hegyes. În Trans. (Löwe 50; Mîndrescu, Elemente ungurești, 79; Drăganu, Dacor., V, 367). Vezi definitia »

zicăláș (reg.) s. m., pl. zicăláși Vezi definitia »

aúș (-și), s. m. – Bătrân, moș, bunic. – Mr. auș. Lat. ăvus, al cărui rezultat normal *au a dispărut. Forma auș indică adăugarea unui suf. dim. -uș (Candrea-Dens., 122; DAR; REW 839); după Pușcariu, Dacor., VIII, 324, acest suf. se datorează unei contaminări cu neaoș; însă o astfel de contaminare se explică anevoie plecîndu-se de la lat. *au față de neaoș (cf. și diferența de accent), și este mai curînd o impresie întemeiată pe aspectul actual al ambelor cuvinte. După Pascu, Beiträge, 8, ar fi un der. de la neauă „zăpadă” și ar însemna „alb ce neaua”, părere prea extravagantă. Cuvîntul este rar, a fost atestat în Olt., dar astăzi apare exclusiv în dicționare. Der. aușel, s. m. (pasăre, Regulus cristatus), cu suf. dim. -el (DAR; Candrea). După Țicăloiu, ZRPh., XLI, 588 și Scriban, din lat. pop. *aucellus „păsărică”, cf. it. uccello, v. fr. oisel (› fr. oiseau); dar, pe lîngă dificultatea fonetică, nu se înțelege aplicarea unui nume generic la o singură specie de pasări. Vezi definitia »

PREȘ, preșuri, s. n. Covor lung și îngust care se așterne pe jos în încăperile sau pe scările unei clădiri. ◊ Expr. (Fam.) A duce (pe cineva) cu preșul = a păcăli, a înșela, a purta (pe cineva) cu vorba. ♦ Covoraș pentru șters talpa încălțămintei la intrarea într-o casă. – Et. nec. Vezi definitia »

BOLOVĂNIȘ (‹ bolovan) s. n. Rocă sedimentară detritică, mobilă, formată din elemente rotunjite, cu dimensiuni mai mari de 70 mm și constituită din bucăți de roci rezistente la eroziune. Se formează prin acțiunea apelor curgătoare (în amonte), a ghețarilor (în locul de topire) și a mărilor (în apropiere de țărm), constituind aluviunile teraselor, morene și cordoanele litorale. Vezi definitia »