BELCIÚG, belciuge, s. n. Verigă de metal, fixată solid de ceva, prin care se trece un lacăt, un lanț etc. ◊ Expr. A pune (sau a atârna cuiva) belciugul în nas = a pune stăpânire (pe cineva), a avea (pe cineva) în mână. (Fam., cu aluzie la un joc cu belciugele) Doar nu m-ai câștigat la belciuge, se spune aceluia care îți pretinde să faci un efort prea mare. – Slav (v. sl. bĕličugŭ). Vezi definitia »

APIFÚG, -Ă adj. (despre un preparat) care îndepărtează albinele. (< fr. apifuge) Vezi definitia »

BETEȘÚG, beteșuguri, s. n. 1. (Pop.) Infirmitate, invaliditate. ♦ Fig. Defect moral; cusur. ♦ Fig. Defecțiune. 2. (Reg.) Boală. – Din magh. betegség. Vezi definitia »

BETEȘÚG, beteșuguri, s. n. 1. Infirmitate. ♦ Fig. Defect moral; cusur. 2. (Reg.) Boală. – Magh. betegség „boală”. Vezi definitia »

TUMURÚG, tumurugi, s. m. (Reg.) Bucată de lemn lungă, groasă, cilindrică (întrebuințată în construcții). – Din tc. tomruk. Vezi definitia »