Definita cuvantului ban
ban (báni), s. m.1. Monedă. – 2. Parale (mai ales la pl.). – 3. Unitate monetară de valoare diferită: în sec. XVII, valoarea 1/200 dintr-un ducat de aur; la începutul sec. XIX, 1/120 dintr-un leu vechi; modern, o centimă, adică 1/100 dintr-un leu. – Megl. bani. Origine necunoscută. Este vorba probabil de cuvîntul germ. ban, lat. med. bannus „comunicare, strigare”, care a ajuns să însemne, între multe altele, „amendă impusă pentru delicte împotriva autorității”, sau „contribuție plătită domnului feudal de către târguri” (cf. ex. din sec. VII-XII, la Niermeyer 82-3). Schimbarea sensului s-ar explica prin necesitatea de a plăti amenzile cu bani gheață, într-o epocă în care moneda nu era obișnuită. Rămîne de lămurit drumul urmat de împrumut; este probabil să fi fost prin intermediul mag. A fost uneori explicat prin intermediul lui ban „conte” (Hasdeu 2425; Tiktin); această explicație este însă lipsită de fundament istoric, căci ar fi posibilă numai dacă ar exista monede bătute de demnitarul desemnat prin același nume. S-a presupus apoi pentru cuvîntul rom. o origine sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 14); într-adevăr, există în bg. han „(”monedă„ și ”conte„) și în v. pol. ban. Totuși, cel mai probabil este ca ambele cuvinte să provină din rom. (Cihac, II, 8; DAR; Capidan, Raporturile, 230); tot din rom. derivă mag. bány ”monedă„ (Edelspacher 9). În sfîrșit, după o ipoteză a lui Pușcariu în DAR, ar fi vorba de o rădăcină preromanică *bann- ”viață„, de unde se deduce și mr. a băna, ”a trăi.„ Sub aspect semantic, ar trebui să se presupună un sens al lui *bann- ”vite„ (ca lat. vitarom. vită), și apoi ”bani„ (ca lat. pecuspecunia), ipoteză ce pare a prezenta neajunsul de a fi prea ingenioasă. Der. bănar, s. m. (înv., portmoneu); bănărie, s. f. (monetărie); bănăret, s. n. (bănet); bănărit, s. n. (bănet); bănesc, adj. (referitor la bani, pecuniar, economic); bănește, adv. (din punct de vedere economic, material); bănet, (bani mulți); bănică, s. f. (plantă, Phyteuma orbiculare); bănicel, s. m. (paietă); bănișor, s. m. (bănuț, monedă mică; plantă, bănică); bănos, adj. (avut, bogat; care aduce cîștig mare, productiv, lucrativ); bănuț, s. m. (monedă mică; germenul oului; plantă, ciuboțica-cucului, Bellis perennis; plantă, cimișir, Buxus sempervirens; plantă, saschiu, Vinca pervinca).

Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu ban
INDO-EUROPEÁN, -Ă I. s. m. f. grup mare de popoare și de limbi vorbite în prezent în Europa și în alte continente, reprezentând continuarea unei limbi comune neatestate, dar reconstituită prin metoda comparativ-istorică. II. adj. referitor la aceste limbi sau la populațiile care le vorbeau. (< fr. indo-européen) Vezi definitia »
BUGLOVIÁN, -Ă adj., s. n. (Din) subetajul miocenului superior. (< fr. buglovien) Vezi definitia »
VALANGINIÁN s.n. (Geol.) Al doilea etaj al cretacicului inferior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. valanginien, cf. Valangin – localitate în Elveția]. Vezi definitia »
marmoreeán (-re-ean) adj. m., pl. marmoreéni (-re-eni); f. marmoreeánă, pl. marmoreéne Vezi definitia »
tulpán (-ne), s. n.1. Muselină, pînză subțire. – 2. Basma. – Var. trupan, trupai. Mr. dulben. Tc. (per.) tülbent, dülbent (Șeineanu, II, 866; Ronzevalle 68), cf. ngr. τουλπάνι, alb. düljben, bg. djulben, sb. dulbent. Este dubletul lui tulbent, s. n. (Trans., voal de mireasă), din sb. tulbenta; și al lui tulipan, s. m. (lalea), din același cuvînt tc., prin intermediul it. tulipano, germ. Tulipan(e), cf. sb., cr., ceh., pol., rut. tulipan, mag. tulipán (Gáldi, Dict., 165); al lui tulipă, s. f. (lalea; abajur de sticlă pentru becuri electrice), din fr. tulipe; și al lui turban, s. n., din fr. turban. Numele de turban se explică prin materialul său, cel de tulipan prin forma sa. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z