XILOGRAVÚRĂ s. f. procedeu de obținere a unui clișeu în lemn prin gravare; xilografie. ◊ clișeul însuși; reproducere după un astfel de clișeu. ◊ desen cu linii groase, având tehnica gravurilor în lemn. (< fr. xylogravure) Vezi definitia »

ARTROSINOVÍTĂ s. f. inflamație a sinovialei unei articulații. (< fr. arthrosynovite) Vezi definitia »

SĂGEȚÍCĂ, săgețele, s. f. 1. Diminutiv al lui săgeată. 2. Plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu flori mari, albastre, liliachii sau albe, dispuse câte două la vârful unui peduncul lung (Geranium pratense). – Săgeată + suf. -ică. Vezi definitia »

făínă (făínuri), s. f. – Pulbere obținută prin măcinarea boabelor de cereale. – Var. (înv.) fărină, (Banat) fănină. Mr., megl. fărină, istr. farirę. Lat. farῑna (Pușcariu 572; REW 3197; Candrea, Éléments, 48; Rosetti, Rhotacisme, 20; DAR), prin intermediul fazelor atestate de var., rezultat al asimilării r-n › n-n și al disimilării corespunzătoare; cf. vegl. faraina, it. farina, prov. farina, fr. farine, sp. harina, port. farinha. Der. faina, vb. (a acoperi cu făină); făinar, s. m. (fabricant sau vînzător de făină), care, după Pușcariu 573 ar fi reprezentant direct al lat. farῑnarius, ipoteză abandonată în DAR; făinar, s. n. (ladă sau depozit de făină); făinăreasă, s. f. (făinar); făinărie, s. f. (magazin de făină); făineală, s. f. (dare prin făină; sulemenire; bătaie); făinos, adj. (ca făina), care, după Pușcariu 574 și DAR provine direct din lat. farinosus; făinoșa, vb. refl. (a deveni făinos; a se pudra, a se sulemeni); înfăina (var. înfăinoșa), vb. (a da prin făină; a pudra; a bate). Vezi definitia »

nóuă num. – Numărul de după opt. – Mr. noauă, nao, megl. noauă, nou. Lat. nǒvĕm (Pușcariu 1193; Candrea-Dens., 1249; REW 5968), cf. it., port. nove, prov. nou, fr. neuf, sp. nueve. – Der. nouăzeci, num. (de nouă ori zece). Vezi definitia »