bazacónie (-íi), s. f. – 1. (Înv.) Nedreptate, strîmbătate. – 2. Extravaganță, lucru bizar, aiureală. Sl. bezakonije „nedreptate” (Moklosich, Slaw. Elem., 14; Lexicon, 12; Șeineanu, Semasiol., 218), format de la zakonŭ „lege” cu prefix privativ, de la gr. ἀνομία. Rom. a luat din sl. nu numai cuvîntul, ci și modelul compunerii, reprodus în fără de lege și în nelegiuire. Der. bezaconic, adj. (înv., criminal); bezaconui, vb. înv. (a săvîrși nedreptăți). Probabil aparține aceluiași grup boscoană, s. f., cu var. bozgoană, boscoadă, bongoasă, borboană (farmece, magie) și der. bosconiță, s. f. (vrăjitoare) și bosconi, vb. (a face farmece; a bombăni, a bodogăni). Bozgoană pare a fi simplu dublet al lui bazaconie, cu reducerea atonelor și posibil cu influența lui blazgonie și boboană. Totuși, Diez, I, 128; Cihac, II, 623 și Koerting 1259 relaționează acest cuvînt cu gr. βασϰαίνω „a face farmece”. Derivarea nu este posibilă fonetic (cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 275) cu toate acestea este repetată de DAR și de Diculescu, Elemente, 474.

Sursa: DER