TÁGĂ s. f. (Înv.) Tăgăduială, tăgadă, negare; contestare. ◊ Loc. adv. Fără (de) tagă = fără îndoială, incontestabil. – Cf. tăgadă. Vezi definitia »

FERÍTĂ, ferite, s. f. Compus al unor metale bivalente cu oxizi de fier, având proprietăți magnetice superioare și conductibilitate electrică redusă. – Din fr. ferrite. Vezi definitia »

ARMĂTÚRĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice care întăresc o construcție de beton armat. ♦ Totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. ♦ Piesă sau dispozitiv folosit într-o instalație pentru realizarea unei legături mecanice. ♦ Construcție care susține o galerie subterană. 2. (Înv.) Serviciu dintr-o unitate militară care se ocupa cu păstrarea, controlul și întreținerea armamentului. – Fr. armature (lat. lit. armatura). Vezi definitia »

cătínă (-ni), s. f. – Numele mai multor specii de arbuști; cătină albă, Hippophaë rhamnoides; cătină de garduri, Lycium vulgare; cătină mică, Tamarix germanica; cătină roșie, Tamarix gallica. Lat. catănum „plantă asemănătoare cu drobul”, cuvînt documentat în Spania în sec. VI (Coromonas, I, 570). A tonic s-a alterat probabil sub influența lui catena, cf. mr. cătiră „șira spinării”. În orice caz, nu este probabilă der. propusă de DAR, din lat. catena, și cu atît mai puțin originea anterioară indoeurop., cum presupune Lahovary 322. Der. cătinar, s. m. (pasăre mică neidentificată); cătinat, adj. (cu frunzișul des); cătineț, s. n. (desiș, hățiș). Vezi definitia »

platoríță, platoríțe, s.f. (reg.) 1. lăturoaie, scândură groasă, plană. 2. fiecare dintre cele două jumătăți ale miezului de nucă. Vezi definitia »