Definita cuvantului binevoi
binevoí (-oésc, -oít), vb. – A avea o dispoziție favorabilă față de o cerere, a catadixi. – Var. (înv.) binevrea. De la bine și voi.Der. binevoință, bunăvoință, s. f. (atitudine binevoitoare, îngăduință); binevoitor, adj. (care are bunăvoință). Binevoință, cuvînt înv., modificat în limba mod., întrucît se consideră instinctiv că voință, s., nu se putea compune cu adv. bine, ci cu adj. bună; și poate și prin influența fr. bonne volonté.

Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu binevoi
OLÓI2, oloiuri, s. n. (Înv. și pop.) Ulei. ♦ (Rar) Vopsea de ulei. – Din magh. olaj. Vezi definitia »
sgîmbói (-i), s. m.1. Copil, puști, mucos. – 2. Penis. – Var. zgîmboi. Origine îndoielnică, probabil expresivă, pornind de la *zgîmb „sucit” care ar putea reprezenta eventual gr. σϰαμβός, σϰιμβός „sucit”, cf. it. sghembo „sucit” (în contra REW 8027) și lat. stlembus, strambus. Der. din sl. gąba „ciupercă” (Byhan 311; Drăganu, Dacor., I, 307) nu este convingătoare. Semantic se explică prin referire la strîmbăturile copiilor rău crescuți. Aparțin aceleiași familii: năsgîmb, s. m. (copil poznaș; prostănac), cu pref. expresiv; năsărîmb, s. m. (prost, tont), pe care Miklosich, Slaw. Elem., 46 și Cihac, II, 215 îl leagă de sl. sramŭ „rușine”, nesramĭnŭ „nerușinat”; scălîmb, adj. (răsucit), a fost pus în legătură cu gr. σϰαληνός contaminat cu lat. strambus (Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 306; Schuchardt, ZRPh., XXIX, 623; REW 7638; Pușcariu, Dacor., VIII, 113), cf. it. scalembro, dar nu poate fi cuvînt moștenit, dacă se are în vedere l intervocalic. Der. sgîmboia (var. sgrîmboia), vb. refl. (a se holba, a privi cu înverșunare), a cărui der. din sl. *sŭgąbovati, de la gąba „bot” (Byhan 311) nu pare probabilă; năsărîmbă (var. năsărîngă), s. f. (Trans., Olt., prostie, tîmpenie, stupiditate); scălîmba (var. scălîmboia), vb. refl. (a gesticula, a se strîmba, a se urîți); scălîmbă(ie)tură, s. f. (schimonositură). Vezi definitia »
BĂIEȚÓI, băiețoi, s. m. (Depr. sau glumeț) Augmentativ al lui băiat. ** Fată cu apucături de băiat. – Băiat + suf. -oi. Vezi definitia »
COTÓI, cotoi, s. m. Masculul pisicii; motan, cotoc. – Probabil din *cot(< sl. kotŭ „pisică”) + suf. -oi. Vezi definitia »
croí (croiésc, croít), vb.1. A tăia. – 2. A tranșa. – 3. (Înv.) A face o incizie. – 4. A tăia materialul după un model, a tăia materialul un croitor sau o croitoreasă. – 5. A confecționa, a face. – 6. A da o formă, a modela. – 7. A plănui, a proiecta. – 8. A medita, a reflecta. – 9. A inventa, a făuri. – 10. A face dungi, a brăzda cu lovituri de bici sau palme. – 11. A pedepsi, a lovi, a bate, a da pumni, a pălmui. – 12. A deschide drum. – 13. A fugi, a scăpa. -Mr. cruescu, cruire, megl. cruiés, cruiri. Sl. kroiti, krajati „a tăia” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 312; Cihac, II, 84; Conev 60); cf. bg. krojă, sb. krojiti, slov. krajati.Der. croială, s. f. (tăietură a unei haine; plan, proiect; dispoziție; tipar, model; minciună, înșelăciune; lovitură, palmă); croi, s. n. (croială), din bg., sb. kroj; croitură, s. f. (croială, confecționare; bucată de material pentru un obiect de îmbrăcăminte); croitoare, s. f. (briceag de pantofar); croitor, s. m. (meseriaș care croiește și coase haine; înv., tăietor; insectă, Cerambys credo); croitoreasă, s. f. (meseriașă care croiește și coase haine); croitoriță, s. f. (Mold., Bucov., croitoreasă); croitori, vb. (a se ocupa cu croitoria); croitorie, s. f. (meseria croitorului); croitorit, s. n. (croitorie); croitoresc, adj. (de croitor); răscroi, vb. (a îndrepta prima croială a unei rochii; a decolta, a face decolteul unei rochii); răscroială, s. f. (acțiunea de a răscroi; decolteu). Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z