(1)indexuri, s.n., (2) indecși, s.m. 1. S.n. Listă alfabetică sau de materii pusă la sfârșitul sau la începutul unei cărți sau apărută în volum separat, cuprinzând materiile, autorii sau cuvintele conținute în ea, cu indicarea paginilor (și a volumelor) unde se găsesc: indice (5).Index bibliografic = lucrare de îndrumare bibliografică, cuprinzând lista principalelor scrieri privitoare la problemă, însoțită uneori de adnotări asupra conținutului lor. Expr. A pune la index = a)a terece o carte în lista cărților interzise; b)fig. (fam.) a socoti, a tratape cineva ca nedemn, nevrednic sau primejdios. 2. S.m. Degetul arătător. – Din lat. fr. index. Vezi definitia »

soluri acide (de la latinescul acris), care prezintă un orizont de iluviere a argilei, cu un grad scăzut de satura ie în baze (după „Mihai Ielenicz si colaboratori, 1999, Dic ionar de Geofrafie Fizică, Editura Corint, Bucuresti) Vezi definitia »

corăbierí, corăbierésc, v.b. IV (înv.) a naviga, a călători cu corabia. Vezi definitia »

JURI s.m.pl. Curte cu juri = comisie de cetățeni, care îndeplineau ocazional și temporar funcții judiciare. [Cf. fr. juré, engl. jury]. Vezi definitia »

licărí (-résc, licărít), vb. – A luci, a scînteia. – Var. licuri, licura. Probabil din lucoare; rezultatul *lucuri s-ar fi disimilat, în formă mai puțin clară, cf. licurici. După Pascu, Arhiva, 1905, 130 și Pascu, I, 111, din lat. *luculĭre; după Tiktin și Scriban, legat de lat. lucēre. Conform ipotezei improbabile a lui Pușcariu, Dacor., IV, 735-8, cf. REW 5079a, dintr-un lat. *liquorāre, pentru liquere; după Herzog, Dacor., V, 493, din sl. likŭ „roată”. – Der. licărit (var. licăriș, licuriș), s. n. (scînteiere); licăritor, adj. (scînteietor); licăr, s. n. (scînteiere), pare o creație personală a lui Cezar Petrescu. Vezi definitia »