Definita cuvantului lectică
LECTÍCĂ s.f. Pat sau scaun portativ acoperit, purtat de cai sau de oameni (sclavi) și folosit în antichitate, în evul mediu și astăzi în unele țări coloniale ca mijloc de locomoție pentru cei bogați; litieră. [Acc. și léctică, pl. -ci, -ce. / < lat. lectica].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu lectică
STEARÍNĂ s. f. 1. Amestec de acid stearic cu acid palmitic sau oleic, obținut din unele grăsimi solide și folosit la fabricarea lumânărilor, în industria textilă și în cea a cauciucului. 2. Ester al acidului stearic, care intră în componența grăsimilor animale și vegetale. [Pr.: ste-a-] – Din fr. stéarine. Vezi definitia »
iúdă (iúde), s. f. – 1. Cămătar. – 2. Om trădător, fățarnic, prefăcut. – 3. Om fără milă. – 4. Duh rău. – 5. (Arg.) Agent, curcan. – 6. Vînt. – 7. Copaci doborîți de vînt. De la Iuda (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 184; DAR). Cihac, II, 152, explică sensul 7 din sl. judŭ „membru”, care nu pare clar. Ar putea fi mai curînd o extindere a sensului 6, care se explică, la rîndul lui, printr-o confuzie cu iugă, s. f. (vînt de sud), din bg., sb. jug. – Der. iudalîc, s. n. (Arg., trădare; misiunea agentului de poliție); iudi, vb. (a ademeni, a seduce, a face să păcătuiască), cf. Iordan, BL, IX, 65 (după DAR, în legătură cu rut. juditi). Vezi definitia »
NEOLINGVÍSTICĂ s.f. Curent lingvistic creat de lingviștii italieni Bertoni și Bartoli, ale căror teorii se întemeiază pe idei ale idealismului lui Vossler și ale geografiei lingvistice. [< it. neolinguistica]. Vezi definitia »
pișulică s. f. sg. pipi, urină. Vezi definitia »
ZBÂNȚUIÁLĂ, zbânțuieli, s. f. Zbânțuire. [Pr.: -țu-ia-] – Zbânțui + suf. -eală. Vezi definitia »