Definita cuvantului locativ
LOCATÍV, -Ă adj. Referitor la casele de închiriat. ◊ Valoare locativă = valoare a unui imobil calculată pe baza venitului pe care acesta l-ar putea aduce prin închiriere; spațiu locativ = ansamblul încăperilor ocupate de cineva. // s.n. (Gram.) Caz în declinarea unor limbi care arată locul unde se află cineva sau ceva sau unde se petrece o acțiune. [Cf. fr. locatif].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu locativ
ACUZATÍV, acuzative, s. n. Caz gramatical care are ca funcțiune specifică exprimarea complementului direct și a unor atribute. ◊ Acuzativ cu infinitiv = construcție sintactică specifică anumitor limbi, echivalentă cu o propoziție completivă directă, în care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus. Vezi definitia »
INFINITÍV s.n. (adesea adj.) Modul nepersonal care denumește acțiunea exprimată de verb. [Cf. lat. infinitivus, fr. infinitif]. Vezi definitia »
FUGITÍV, -Ă, fugitivi, -e, adj. 1. Care trece repede, care este de scurtă durată; trecător, fugar, fugarnic. 2. Sumar; rapid; superficial. – Din fr. fugitif, lat. fugitivus. Vezi definitia »
JUBILATÍV, -Ă adj. (Rar) Triumfător, vesel, de jubilație. [Et. incertă]. Vezi definitia »
DISUASÍV, -Ă adj. (despre argumente) care face pe cineva să-și schimbe hotărârea. (< fr. dissuasif) Vezi definitia »