ÎNTORSĂTÚRĂ, întorsături, s. f. 1. Cotitură, curbă (a unui drum, a unei ape); Întorsură (1), cot (I 2). ♦ Fig. Schimbare esențială în mersul, în dezvoltarea unei întâmplări; curs nou, înfățișare nouă. 2. Fig. (Rar) Întorsură (2). 3. Fig. Fel de a așeza cuvintele, propozițiile într-o frază. – Întors² + suf. -ătură. Vezi definitia »

a pune la pastramă expr. a ucide; a distruge. Vezi definitia »

STRĂDUÍNȚĂ, străduințe, s. f. (Rar) Strădanie. – Strădui + suf. -ință. Vezi definitia »

puricioásă s.f. (reg.) 1. puricariță (v.). 2. iarbă-roșie. Vezi definitia »

ANDROGENÉZĂ s.f. (Biol.) Dezvoltare a unui organism dintr-o celulă care posedă numai material genetic patern. [< fr. androgenèse, cf. gr. aner – bărbat, genesis – naștere]. Vezi definitia »