PÓLCĂ s.f. Dans popular ceh sau polonez de perechi, vioi, însoțit de mici salturi; melodia acestui dans. [Pl. -ci. / < fr., rus. polka < cuv. polonez]. Vezi definitia »

TIJÉTĂ s. f. (arhit.) partea din capul unei coloane corintiene, ornată cu frunze, din care pornesc volutele. (< fr. tigette) Vezi definitia »

rădăcínă (rădăcíni), s. f. – Parte a plantei aflată în pămînt. – Mr. (a)rădățină. Lat. radῑcῑna (Pușcariu 1423; Densusianu, Hlr., 159; REW 6995), cf. logud. raigina, v. razina, fr. racine. – Der. rădăcinos, adj. (cu multe rădăcini); înrădăcina, vb. (a prinde rădăcini); desrădăcina, vb. (a fi smuls din rădăcini, a extirpa). Vezi definitia »

HEMICRIPTOFÍTĂ, hemicriptofite, adj.f., s. f. (Plantă perenă) la care mugurii de reînnoire apar în dreptul suprafeței solului sau sub stratul de frunze moarte sau de mușchi care acoperă pământul. – Din fr. hémicryptophyte. Vezi definitia »

CHELĂRÍȚĂ, chelărițe, s. f. Chelăreasă. – Chelar + suf. -iță. Vezi definitia »