PIȚIGÓI, pițigoi, s. m. Pasăre mică și vioaie, cu pene negre pe piept, albastru-verzui și cenușii pe spate, galbene pe pântece; pițiguș (Parus major). ♦ Epitet dat copiilor. – Et. nec. Vezi definitia »

prădói, -oáie, adj., s.m. și f. (reg.) (om) risipitor. Vezi definitia »

marțafói (marțafói), s. m. – Șmecher, potlogar. Origine necunoscută. Din pol. marcovy „flăcău tomnatic” (Cihac, II, 189), pare puțin probabil, dată fiind extensiunea cuvîntului. Relația cu mag. márcafank „gogoașă” (Scriban) e întîmplătoare. Poate ar trebui legat de sl. mreti „a muri”, cf. sb. mrtca „cadavru”, mrtvan „om fără putere”. – Der. marțafoaică, s. f. (vagaboandă). Vezi definitia »

MORÓI, moroi, s. m. (În superstiții) Strigoi, vârcolac, pricolici. – Cf. sl. mora. Vezi definitia »

TONTORÓI s. n. (În expr.) A juca (sau a sări) tontoroiul = a juca sau a dansa cu mișcări bruște și cu sărituri, fără ritm; a țopăi. (Fam.; în expr.) A juca (pe cineva) tontoroiul = a obliga (pe cineva) să se supună dorințelor, capriciilor cuiva. [Var.: țonțorói s. n.] – Din magh. tántorogni. Vezi definitia »