PUTATÍVĂ, putative, adj. (Jur.; în sintagma) Căsătorie putativă = căsătorie încheiată de bunăvoie, dar prin necunoașterea, din partea soților, a unor clauze care împiedică existența sau validitatea ei. – Din fr. putatif. Vezi definitia »

ADÂNCĂTÚRĂ s. f. v. adâncitură. Vezi definitia »

FLOTÍLĂ s.f. 1. Unitate navală militară care acționează pe fluvii sau pe lângă litoral. 2. Veche denumire a regimentului de aviație. [Cf. fr. flottille, it. flottiglia]. Vezi definitia »

fáclă (fácle), s. f. – Torță. Ngr. φάϰλα, din lat. facŭla, cf. bg. fakla. – Der. făclie, s. f. (lumînare; torță), cu suf. -ie, cf. bg. faklija, sb. faklja, mag. fáklya, it. fiaccola (rom. provine din bg., după Cihac, II, 106 și DAR; soluția nu pare probabilă, fiind cuvînt care apare în rom. începînd din sec. XVI; după Mladenov, bg. provine din germ. Fackel, soluție care nici ea nu pare convingătoare); făcliaș (var. rară făclaș), s. m. (purtător de torță); făclier, s. m. (lumînar); făclieș, s. m. (Mold., licurici). Vezi definitia »

BELÍTĂ s. f. Exploziv întrebuințat în minele de cărbuni. – Fr. bellite. Vezi definitia »