MĂNĂSTIRÉSC, -EÁSCĂ, mănastirești, adj. Care aparține mănăstirii, privitor la mănăstire, de la mănăstire; p. ext. bisericesc, monastic. ♦ Cum se face sau cum există la mănăstire. [Var.: mânăstirésc, -eáscă, (înv.) monastirésc, -eáscă adj.] – Mănăstire + suf. -esc. Vezi definitia »

TROSC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o cădere, de o trosnitură, de o lovitură, de o rupere. – Onomatopee. Vezi definitia »

HISPANO-MÓRESC, -Ă adj. hispano-arab. (< fr. hispano-moresque) Vezi definitia »

ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de origine necunoscută, care trăia în mileniul I a. Cr. În regiunea de azi a Toscanei și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I a. Cr., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. – Din fr. étrusque. Vezi definitia »

risc individual si risc global Vezi definitia »