VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir). Vezi definitia »

CALOMNIATÓR, -OÁRE s. m. f., adj. (cel) care calomniază. (< fr. calomniateur) Vezi definitia »

zăpăcitór adj. m., pl. zăpăcitóri; f. sg. și pl. zăpăcitoáre Vezi definitia »

CLORIZATÓR s. n. aparat pentru clorizare. (< cloriza + -tor) Vezi definitia »

AGLOMERATÓR s.n. Instalație sau mașină folosită pentru aglomerarea minereurilor. [Cf. fr. agglomérateur]. Vezi definitia »