ALBÁSTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) întrebuințat în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru. – Lat. albaster (< albus). Vezi definitia »

ODONTOMÉTRU s.n. Mic instrument din metal, din celuloid sau din carton, care servește la măsurarea dantelurii mărcilor poștale. [< fr. odontomètre]. Vezi definitia »

FOTOGRAMMÉTRU s.n. Aparat cu care se fac fotograme. // s.m. Tehnician care se ocupă cu operații de fotogrammetrie. [Pl. -re, (s.m.) -ri. / < fr. photogrammètre]. Vezi definitia »

GRIDDIPMÉTRU, griddipmetre, s. n. (Elt.) Aparat compus dintr-un undametru cu absorbție și cu oscilator calibrat în frecvență. – Din engl. grid-dip meter. Vezi definitia »

ANGELOLÁTRU, -Ă adj., s. m. f. (cel) care practică angelolatria. (< fr. angélolâtre) Vezi definitia »