ARTICULÁȚIE s.f. 1. Încheietură, legătură (mobilă) între oase. ♦ Legătură între două corpuri solide, care permite rotirea lor în jurul unui punct sau al unei axe. 2. Mod de a pronunța, de a rosti un sunet; pronunțare a unui sunet; articulare. ◊ Bază de articulație = modul de pronunțare a sunetelor, care se face într-un anumit fel în fiecare limbă sau dialect. [Gen. -iei, var. articulațiune s.f. / cf. fr. articulation, lat. articulatio]. Vezi definitia »

NEOTÍE s. f. specie de orhidee saprofită din pădurile de fagi. (< fr. néottie) Vezi definitia »

IATROMANȚÍE s. f. prezicere prin care se pretindea a se indica bolile de care suferea cineva, tratamentul și evoluția lor. (< fr. iatromancie) Vezi definitia »

HIDROFOBÍE s. f. 1. proprietate a unui material de a fi hidrofob. 2. teamă patologică de apă (în tetanos, meningită, turbare). (< fr. hydrophobie) Vezi definitia »

zoonimíe (ansamblul numelor de animale) s. f., art. zoonimía, g.-d. zoonimíi, art. zoonimíei Vezi definitia »