MÁTCĂ, mătci, s. f. I. 1. Albie (minoră) a unei ape curgătoare; pat², făgaș, vad, albie. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra în) matcă = a reveni la starea obișnuită a lucrurilor, a-și relua cursul normal. A readuce (pe cineva) la matcă = a readuce (pe cineva) la calea cea bună. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgătoare. 2. Fig. Origine, obârșie, început, izvor; spec. loc de naștere; familie, neam din care se trage cineva. 3. Parte a năvodului în care se strâng peștii când năvodul este tras din apă; matiță. II. 1. Albină femelă mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouă; regină, mamă. ◊ Expr. Ca un roi fără matcă = dezorientat, zăpăcit, bezmetic. 2. (Reg.) Stup de cel puțin un an, care a roit o dată sau de mai multe ori; roi². III. Parte din foile unui chitanțier, bonier, dosar etc. care rămâne după ce s-au rupt părțile (sau foile) detașabile; cotor. – Din bg., scr. matka. Vezi definitia »

perlă asimetrică, găsită în scoici cu cohilie informă. Prin preferința sa pentru lipsa de simetrie și de echilibru stabil, noua artă a fost asemuită cu această scoică strâmbă asimetrică. Vezi definitia »

puiáță s.f. (reg.) coteț în care se dă mâncare puilor; puierniță. Vezi definitia »

ARÁMĂ, (2) arămuri, s. f. 1. Cupru. ◊ Expr. A-și da arama pe față = a-și arăta fondul ascuns (și rău) al firii. 2. (La pl.) Obiecte făcute din aramă (1). – Lat. *aramen (= aeramen). Vezi definitia »

a da prin șperlă expr. 1. a se purta rău (cu cineva); a maltrata (pe cineva). 2. a trăda; a părăsi (pe cineva). Vezi definitia »