TIMÍNĂ, timíne, s. f. Pirimidină (C₅H₆N₂O₂) care reprezintă una dintre cele patru baze care codează informația genetică în lanțul de polinucleotide al acidului dezoxiribonucleic. Cf. adenină, citozină, guanină și uracil. (terminolog. științif., din neolat. thymus (= timus, glandă din care a fost izolată pentru prima dată) + suf. -ină (cf. citozină); cf. engl., fr. thymine) [MW, TLF] Vezi definitia »

tulbínă (-ne), Vîrtej, vîltoare, bulboană. – Var. dulbină (Candrea). În Trans. și Banat. Vezi definitia »

Bárbă-Albástră (personaj) s. propriu m., g.-d. lui Bárbă-Albástră Vezi definitia »

BRETÉLĂ s. f. 1. sistem de ramificație din două diagonale care asigură legătura între două drumuri, căi ferate, conducte magistrale. ◊ șosea, alee ocolitoare; centură. 2. (mit.) porțiune de șant care leagă două poziții de apărare succesive. (< fr. bretelle) Vezi definitia »

PROTODIÁSTOLĂ s. f. prima fază a diastolei cardiace. (< fr. protodiastole) Vezi definitia »