RUPTÚRĂ, rupturi, s. f. 1. Faptul de a se rupe; întrerupere a continuității materiei, fig. a relațiilor, a colaborării dintre oameni. 2. Loc în care un obiect este rupt; sfâșietură, spărtură, gaură. ♦ Locul unde un teren este rupt de ape, de puhoaie. ◊ Ruptură de pantă = loc în care pornește brusc panta unui deal sau a unui munte. 3. Bucată ruptă din ceva. ♦ Zdreanță, cârpă. – Rupt² + suf. -ură. Vezi definitia »

negustor de fitile de candelă / de piei de cloșcă expr. (peior.) mic afacerist, întreprinzător. Vezi definitia »

SUCRÓZĂ s.f. Zaharoză. [< fr. sucrose]. Vezi definitia »

EFETONÍNĂ s. f. Efedrină sintetică, cu aceleași utilizări ca și cea naturală. – Din fr. éphétonine. Vezi definitia »

CAZUÍSTICĂ s.f. Parte a moralei stoice, talmudice, scolastice și iezuite, care încerca să rezolve cazurile de conștiință, dându-le interpretări meșteșugite pentru a ascunde situații false; (p. ext.) ingeniozitate, subtilitate, dibăcie (în argumentarea unor teze îndoielnice). [Gen. -cii. / < fr. casuistique]. Vezi definitia »