licărí (-résc, licărít), vb. – A luci, a scînteia. – Var. licuri, licura. Probabil din lucoare; rezultatul *lucuri s-ar fi disimilat, în formă mai puțin clară, cf. licurici. După Pascu, Arhiva, 1905, 130 și Pascu, I, 111, din lat. *luculĭre; după Tiktin și Scriban, legat de lat. lucēre. Conform ipotezei improbabile a lui Pușcariu, Dacor., IV, 735-8, cf. REW 5079a, dintr-un lat. *liquorāre, pentru liquere; după Herzog, Dacor., V, 493, din sl. likŭ „roată”. – Der. licărit (var. licăriș, licuriș), s. n. (scînteiere); licăritor, adj. (scînteietor); licăr, s. n. (scînteiere), pare o creație personală a lui Cezar Petrescu. Vezi definitia »

COCLÁURI s. n. pl. Locuri neumblate sau puțin umblate, pustii, îndepărtate; locuri prăpăstioase. [Pr.: -cla-uri] – Et. nec. Vezi definitia »

FRIGORI- v. frigo-. Vezi definitia »

LÓRI s. m. mic papagal cu coada lungă, din Oceania. (< fr. lori) Vezi definitia »

ÎMBĂLORÍ vb. IV. v. îmbălora. Vezi definitia »