Definita cuvantului bui
buí (-uésc, -ít) vb. – A năvăli, a se repezi, a da buzna. Sl. buiti sę, bujǫ sę pe care dicționarele îl traduc prin „in deliciis vivere”, dar al cărui sens pare a fi fost „sese (in deliciis) praecipitare”, cf. sb., cr. bujati „a fi furios”, pol. bujać „a-și ieși din fire” rom. buiac. Înv.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu bui
strohuí, strohuiésc, vb. IV (reg.) (refl.; despre fân) a se scutura; a mărunți. Vezi definitia »
găbuí (-uésc, găbuít), vb. – 1. A prinde, a apuca, a înhăța. – 2. A găsi, a descoperi. – Var. (Mold.) găb(ă)și, găpși, găbji, ghibui, (Munt.) dibui. Sl. (rus.) gabati „a hăitui” (DAR), cf. pol. gabać „a prinde”; este însă evident că acest cuvînt a fost tratat ca o creație expresivă, după cum se poate vedea în var. sale. Celelalte explicații nu coincid. După Iordan, BF, II, 195, forma de bază ar fi găbji, din tc. kabz „acțiunea de a prinde” și găbui ar proveni din încrucișarea lui găbji cu dibui. Miklosich, Slaw. Elem., pleca de la ghibui, din sl. gybati „a îndoi”, al cărui semantism nu se înțelege. Dibui, vb. (a găsi, a descoperi, a afla; a reuși, a nimeri; a tatona, a pipăi pe bîjbîite; a căuta pe bîjbîite) este fără îndoială același cuvînt (cf. Tiktin și Scriban), ale cărui sensuri le cuprind pe cele ale verbelor găbui și pipăi. S-a explicat prin rut. dybaty (Berneker 248; Skok 67), prin bg. deb(n)jă „a se strecura” (Candrea, GS, VI, 323; Candrea; Scriban); sau prin tc. debb „acțiunea de a tîrî” (Moldovan, 425). Der. gabje, s. f. (Mold., mînă, pumn); gabor, s. m. (Arg., polițist, agent), asociere ironică a ideii de „a prinde” cu numele propriu Gabor; dibuială, s. f. (acțiunea de a dibui); dibuitor, adj. (care dibuiește); ghibosi, vb. (a hăitui; a strînge, a bate, a părui), cu var. ghigosi, formate cu suf. expresiv -osi. Cf. gîmba. Vezi definitia »
ZIDUÍ, ziduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A zidi, a închide sau a înconjura cu ziduri. – Zid + suf. -ui. Vezi definitia »
ZĂRVUÍ, zărvuiésc, vb. IV. (Var.) Zărvăi. Vezi definitia »
CONSTRUÍ vb. IV. tr. 1. A face, a ridica o clădire, un edificiu etc. ♦ (Fig.) A alcătui, a clădi. 2. A desena, a trasa o figură geometrică. 3. A așeza cuvintele într-o frază conform regulilor gramaticale sau ținând cont de efectul stilistic urmărit. ♦ refl. (Despre cuvinte) A se folosi în anumite construcții gramaticale. [< fr. construire, cf. lat. construere, rus. construirovati]. Vezi definitia »