ZEÁMĂ, zemuri, [Pl. și: zemi] s. f. 1. Fiertură de carne sau de legume, constituind un fel de mâncare; partea lichidă a bucatelor, apa în care fierb. ◊ Expr. A mânca singur bucatele și a lăsa altora zeama = a trage singur tot folosul, lăsând altora foarte puțin sau nimic. A nu fi de nici o zeamă se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeamă lungă = a) mâncare neconsistentă, făcută cu prea multă apă, pentru a ajunge la multe persoane; b) vorbărie lungă, lipsită de interes; p. ext. persoană care vorbește mult și fără nici o noimă. Tot de-o zeamă = deopotrivă. Zeamă de clopot (sau de hârleț) = moartea. Zeamă de vorbe = vorbărie deșartă; vorbe goale. ♦ Zeamă de varză = lichid acrișor în care s-a murat varza; moare. 2. Lichid pe care îl conțin celulele și țesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. ◊ Zeamă de prune = țuică. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeamă = ou fiert puțin, cu albușul necoagulat. ♦ (Rar) Sânge. 4. (Chim.; în sintagma) Zeamă bordeleză = suspensie de culoare albastră de sulfat bazic de cupru în apă, întrebuințată ca fungicid. [Var.: zámă s. f.] – Lat. zema. Vezi definitia »

FÚNGĂ, fungi, s. f. Parâmă din grupul manevrelor curente ale unei nave cu pânze care se folosește la ridicarea și la coborârea unei vele. – Cf. it. fionco. Vezi definitia »

SÉRĂ s.f. Încăpere special amenajată care servește pentru adăpostirea și cultivarea plantelor care nu suportă frigul. [< fr. serre]. Vezi definitia »

FELIOÁRĂ, felioare, s. f. Diminutiv al lui felie; feliuță. [Pr.: -li-oa-] – Felie + suf. -ioară. Vezi definitia »

PELÁGRĂ s.f. Boală provocată de o alimentație insuficientă și lipsită de vitamine, care se manifestă prin inflamarea pielii, plăgi pe corp, vomitări, diaree și tulburări psihice. [< fr. pellagre, cf. lat. pellis – piele, gr. agra – apucare]. Vezi definitia »