EDÉC, edecuri, s. n. 1. Odgon lung cu care se lega de catarg sau de babalele din proră o ambarcație sau o navă pentru a fi remorcată de pe mal împotriva curentului unui curs de apă. ◊ Expr. A trage la edec = a remorca o ambarcație sau o navă de pe mal cu un odgon împotriva cursului apei. A fi la edecul cuiva = a depinde cu totul de cineva, a fi la remorca cuiva. 2. Lucru care se găsește de multă vreme într-o gospodărie; lucru necesar, p. ext persoană (indispensabilă) care se găsește de multă vreme undeva. – Din tc. yedek. Vezi definitia »

diréc (-ci), s. m. – Stîlp, coloană, montant. Tc. direk (Pascu, Arch. Rom., VI, 231; Candrea), cf. sb., alb. direk „bîrnă”. – Der. diricliu (var. direcliu, dereclie), s. m. (monedă turcească de argint, folosită la începutul sec. XIX, în valoare de 13 taleri și 60 de parale; însă valoarea ei a scăzut progresiv), din tc. direkli „cu coloane”, se pare dintr-o monedă sp. care reprezenta coloanele lui Hercule, bătută la 1764. Cf. dric. Vezi definitia »

smreádec adj. (înv.; despre păr) creț. Vezi definitia »

NEOGRÉC, -EÁCĂ adj. referitor la Grecia modernă. ◊ (s. f.) limba greacă modernă (din sec. XVI până astăzi). (< fr. néo-grec) Vezi definitia »

AUSTRALOPITÉC s.m. Maimuță fosilă evoluată din era terțiară, cea mai apropiată de om. [Pron. a-us-, pl. -ci. / < fr. australopithéque, cf. lat. australis – de sud, gr. pithekos – maimuță]. Vezi definitia »