PERFECȚIÚNE, perfecțiuni, s. f. Însușirea de a fi perfect, starea a ceea ce este perfect; desăvârșire. ◊ Loc. adv. La perfecție = în mod desăvârșit, perfect. ♦ (Concr.) Lucru sau ființă perfectă, desăvârșită. [Pr.: -ți-u-, – Var.: perfécție s. f.] – Din lat. perfectio, -onis, fr. perfection. Vezi definitia »

INTROGRESIÚNE, introgresiuni, s. f. (Biol.) Formare de noi specii prin hibridare. [Pr.: -si-u-] – Din engl. introgression. Vezi definitia »

AVERSIÚNE s. f. repulsie. ◊ antipatie profundă; ură, resentiment. (< fr. aversion, lat. aversio) Vezi definitia »

COMPLETITÚDINE s.f. (Log.) Proprietate a unui sistem ipotetic-deductiv în care orice propoziție supusă regulilor de deducție poate să fie demonstrată. [< complet + -itudine, după fr. complétude]. Vezi definitia »

depredațiúne s.f. (înv.) jaf, furt, pradă. Vezi definitia »