tocí (tocésc, tocít), vb. – 1. A strica vîrful, a îngroșa tăișul. – 2. A strica, a uza. – 3. A învăța foarte mult, a învăța mecanic. – Megl. tuțǫs, tuțiri „a ascuți”. Sb. točiti „a ascuți”, bg. točam, rus. točitĭ „a ascuți” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 414; Conev 66; Bogaci), din sl. točiti „a da tîrcoale”. Sl. trebuie să fi însemnat și „a face să funcționeze tocila de mînă sau de picior”; și de aici separarea sensului din rom. și din limbile slave, căci tocila strică în același timp cantul și ascute tăișul. Bg. și rus. au ambele sensuri. Ultimul sens, care aparține Arg. școlar, presupune un sens intermediar de „a pisa”. – Der. tocilă, s. f. (mașină de ascuțit; elev conștiincios și pisălog; Arg., bicicletă), din sl. (bg., rus.) točilo; tocilar, s. m. (ascuțitor; elev care învață mult); tocitoare, s. f. (ciubăr, putină), din același sl. točiti cu sensul de „a stoarce”, cf. pritoci. Vezi definitia »

stocí (-césc, – ít), vb. – 1. A stoarce, a goli, mai ales o tumoare de puroi. – 2. A epuiza, a extenua. – Var. Trans. storci, Bucov. stopci. Sl. istociti (Tiktin), cf. toci. Vezi definitia »

CATERINA DE MEDICI (1519-1589), fiica lui Lorenzo II de Medici, soția lui Henric II, regele Franței, regentă (1560-1563) în timpul minoratului fiului ei Carol IX. În timpul domniei fiilor săi Francisc II, Carol IX și Henric III a exercitat o influență însemnată asupra politicii interne și externe a statului francez. Vezi definitia »

rîncáci adj. – (Banat, Olt.) Cu un singur testicul. – Var. rînc(ău), rîncaș. Mr. arungaț, megl. răncaci, runcaci. Sl. rąka „mînă”. Li se spune animalelor cu un singur testicul, în urma unei castrări incomplete; și cum aceasta se făcea printr-o operație de tăiere foarte grea, rîncă (v. aici), este ușor ca animalul prost castrat să fie numit rîncaci sau rîncaș (Tiktin). Celelalte explicații nu sînt suficiente: din lat. *rēnĭcus ‹ rēn, cf. sp. rengo (Pușcariu 1463; Pușcariu, Lat. ti; REW 7290a); în loc de *mîrcaci, din sl. mrkati sę „a se împerechea” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 187); din germ. Ranke „penis” (Pușcariu, Dacor., II, 604; REW 7044); din lat. rāmex „hernie” cu suf. -aci (Giuglea, Dacor., III, 786; cf. contra REW 7209a); din lat. rāmicōsus „bolnav de hernie” (Candrea; Scriban); din lat. runcāre (Rusu, Dacor., XI, 218); din sl. rąkavŭ „ciung” (Tailliez, Cah. S. Pușcariu, II, 201). Rut. ryngač trebuie să provină din rom. (Candrea, Elemente, 409). Vezi definitia »

clénci (clénciuri), s. n. – 1. Creangă cu bifurcațiile tăiate parțial de care se pot agăța obiecte diverse. – 2. Bifurcație a coarnelor cerbului. – 3. Ciot de creangă. – 4. Mecanism cu clichet. – 5. Limbă de cataramă. – 6. Clanță de ușă. – 7. Încurcătură, tertip, dificultate. – Megl. clinci. Origine necunoscută, cu excepția faptului de a fi vorba de o creație din familia lui clanț. Cihac, II, 61, îl punea în legătură cu sl. ključĭ „cheie”; Capidan, Dacor., III, 1008, cu bg. klečka „așchie” și DAR presupune o contaminare a acestor cuvinte cu bg. klinče „cui de potcoavă”. – Der. clenciuros (var. înv. clincios), adj. (noduros). DAR pune în legătură cu clenci adj. înclincit (împerecheat; se spune despre cîini). Vezi definitia »