Definita cuvantului cămară
cămáră (cămắri), s. f.1. Cameră, odaie. – 2. Încăpere mică în care se păstrează alimentele. – 3. Înv., bogăție personală a domnitorului, avere. – 4. Trăsură în formă de ladă, special constituită pentru a transporta valori. – Mr., megl. cămară. Ngr. ϰάμαρα „boltă”, ϰαμάρα „cameră” (Cihac, II, 487; Meyer 169; Densusianu, Rom., XXXIII, 276), care provine din lat. camara. Der. directă din lat. nu este posibilă. Cf., din gr., tc. kemer, alb. kamëre, sl. kamarĭ, bg. kamara. Der. cămăruță, s. f. (dim. al lui cameră; nișă); cămăraș, s. m. (slujbaș care avea în grijă odăile domnului, la ordinele unui mare cămăraș, administrator al palatului și boier al rangului doi. Marele cămăraș administra cheltuielile palatului, avea monopolul cumpărăturilor, îi supraveghea pe negustorii raia și activitățile breslelor. Păzea modelul greutăților și măsurilor, din care transmitea copii legalizate cu sigiliul domnitorului, în schimbul impozitului numit cotărit. Nu avea loc în sfat; primea ce rămînea din banii de cheltuieli pentru palat, daruri în fiecare an de la cămărași, și jumătate din cota numită răsură de la bresle și mănăstiri; al doilea cămăraș se îngrijea în mod special de îmbrăcămintea domnitorului; cămăraș de izvoade, secretar personal, se îngrijea de corespondență și de actele domnitorului; cămăraș al ocnelor, administrator al minelor de sare; cămărășel, s. m. (cămăraș; locuitor care era scutit de dări, în schimbul obligației de a servi cu propriile arme, în caz de război; se numea așa, deoarece comandantul lui era marele cămăraș); cămărășie, s. f. (funcția de cămăraș; biroul acestuia); cămărășiță, s. f. (nevastă de cămăraș; chelăriță).

Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu cămară
BULÍNĂ1, buline, s. f. 1. Capsulă în care se pune un praf luat ca medicament; cașetă; p. ext. praful medicamentos împreună cu capsula lui. 2. Petic rotund de hârtie dată pe o parte cu gumă arabică, cu care se lipesc plicuri, dosare etc. 3. Desen rotund imprimat pe țesături. [Var.: bulín s. n.] – Din ngr. bulíni. Vezi definitia »
LECTÍCĂ s. f. pat, scaun portativ acoperit, purtat de cal sau de oameni (sclavi) și folosit în antichitatea romană, în evul mediu și în unele țări coloniale, ca mijloc de locomoție; litieră. (< lat. lectica) Vezi definitia »
PERCÍCĂ, percele, s. f. (Reg.) Cârlionț, moț (pe frunte). ♦ Smoc de păr pe fruntea cailor. [Var.: perceá s. f.] – Din tc. pŭrçek. Vezi definitia »
monstránță (-țe), s. f. – Custodie. Germ. Monstranz (Candrea). Se folosește numai în cultul catolic. Vezi definitia »
TÂRGUMUREȘEÁNCĂ, târgumureșénce, s.f. v. târgmureșeancă. (târgumureșean + suf. -că) Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z