Definita cuvantului cană
cánă (cắni), s. f. – Vas cu toartă care servește la băut. – Var. cănată. Se consideră în general reprezentant al germ. Kanne, prin intermediul sl. (bg., sb. kana, rus. kana, Cihac, II, 39) sau al lat. canna (Meyer, Neugr. St., III, 26), cf. fr. cannette, norm. canne „urcior”. Apare și în ngr. ϰάννα, de unde provine mr. În rom. nu pare probabilă der. directă din lat., fiind vorba de un cuvînt de origine germanică, și posibil tîrzie. Lohovary 320 îl explică prin pre-indoeurop. Der. cănățue, s. f.(ceașcă), cf. sb. kanatica; cantă, s. f. (vas, oală, urcior), cf. sb., mag. kanta.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu cană
DÓBĂ s. f. v. tobă. Vezi definitia »
pitihelníță, pitihelníțe, s.f. (reg.) 1. pielița de pe carne. 2. piele care atârnă sub bărbia boului. Vezi definitia »
PÓLCĂ1, polci, s. f. (Reg.) Haină femeiască de stofă (căptușită sau îmblănită), de diferite lungimi, croită pe talie, care se poartă la țară. – Din rus. pol'ka „poală a hainei”. Vezi definitia »
IÁSCĂ s. f. Nume dat mai multor ciuperci parazite în formă de copită de cal, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor și care, tratate special, erau folosite, în trecut, la aprins focul sau, în medicina populară, ca hemostatic (Fomes și Phellinus). ◊ Expr. A se face iască = a) a se usca; b) a slăbi foarte mult. – Lat. esca „hrană; medicament”. Vezi definitia »
AMETÁBOLĂ adj. f. (Zool.; despre insecte) Care nu prezintă metamorfoză. [< fr. amétabole, cf. gr. a – fără, metabole – transformare]. Vezi definitia »