PUTÍNȚĂ, putințe, s. f. 1. Posibilitate, capacitate de a face ceva. ◊ Loc. adv. Peste putință = imposibil (de realizat); mai presus de puterile cuiva. Cu putință = posibil. După putință = potrivit cu mijloacele sau cu posibilitățile cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a-i fi cuiva) cu putință (să...) = a(-i) fi posibil, a (se) putea (să...) Cel mai... cu putință = cel mai... posibil, extrem de..., în cel mai înalt grad. A face tot ce-i stă în putință = a face tot ce poate, a depune toate eforturile. A fi în putința cuiva să... sau a-i sta (cuiva) în putință = a corespunde cu posibilitățile de realizare ale cuiva. Fără putință de... = fară a putea să... 2. (Fiz.; înv.) Putere. – Lat. potentia. Vezi definitia »

pălmítă, pălmíte, s.f. (înv. și reg.) palmă. Vezi definitia »

GLIPTOGENÉZĂ s.f. (Geol.) Acțiunea de roadere a litosferei, în special a reliefurilor înalte, de către agenții externi. [< fr. glyptogenèse]. Vezi definitia »

METRÍTĂ s. f. inflamație a uterului. (< fr. métrite) Vezi definitia »

EXEGÉZĂ s.f. 1. (Liv.) Interpretare, lămurire a unui text (din punct de vedere filologic, istoric etc.). 2. Interpretare critică a cărților Bibliei. [< fr. exégèse, cf. gr. exegesis – explicație]. Vezi definitia »