POȘIDÍC, (1) poșidicuri, s. n., (2) poșidici, s. m. (Reg.) 1. S. n. (Colectiv) Mulțime, droaie, gloată de copii; p. ext. mulțime de animale mici. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat tinerilor, copiilor sau oamenilor mici de statură. [Var.: poșândíc, poșodíc s. n., s. m.] – Cf. magh. posadék. Vezi definitia »

-SEPTIC- Element prim și secund de compunere savantă cu semnificația „infectat”, „microbian”, „infecțios”. [< fr. -septique, cf. gr. septikos]. Vezi definitia »

ABIÓTIC, -Ă, abiotici, -ce, adj. Lipsit de viață, fără viață. [Pr.: -bi-o-] Vezi definitia »

ERGOMÉTRIC, -Ă adj. referitor la ergometrie. ♦ bicicletă ~ă = aparat în formă de bicicletă fără roți, pentru aprecierea adaptării la efort în diferite sectoare de muncă și discipline sportive. (< fr. ergométrique) Vezi definitia »

TÓPIC, -Ă I. adj. 1. referitor la un loc sau areal; local. 2. referitor la topică. 3. (despre nume) care denumește locuri, localități. II. adj., s. n. (medicament) care modifică local pielea sau mucoasele pe care se aplică. III. s.n. (lingv.) subiect al discursului definit ca „cel despre care se spune ceva”. IV. s. f. 1. (în retorica antică) studiul procedeelor și al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. 2. ordinea cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. ◊ parte a sintaxei sau a stilisticii care studiază această ordine. (< fr. topique, germ. topisch /II/ Topik) Vezi definitia »