PERMANÉNȚĂ, permanențe, s. f. 1. Stare, însușire a unui lucru, a unei acțiuni, a unui fenomen care durează fără întrerupere; (calitate a) ceea ce este durabil, permanent; caracter permanent; durată lungă a anumitor lucruri, fenomene etc. ◊ Loc. adv. În permanență = fără întrerupere, în mod permanent; mereu. 2. (Concr.) Organ sau serviciu însărcinat la anumite instituții sau întreprinderi cu asigurarea funcționării permanente a unor secții (de obicei a celor care lucrează cu publicul). – Din fr. permanence. Vezi definitia »

GARGÚSĂ s. f. săculeț cu praf de pușcă folosit la tunurile cu calibru mare. (< fr. gargousse) Vezi definitia »

HALOGENÚRĂ s.f. Compus al unui halogen cu alte elemente chimice sau radicali organici. [< fr. halogénure]. Vezi definitia »

pomíță, pomíțe, s.f. (reg.) 1. fragă; dudă; mură; coacăză. 2. (fig.) femeie imorală; poamă. Vezi definitia »

BÓSĂ s. f. 1. ridicătură naturală (a unui teren, a unei roci etc.). 2. (anat.) protuberanță, umflătură, proeminență. 3. (fig.) aptitudine. (< fr. bosse) Vezi definitia »