TEOCRAȚÍE s.f. Formă de guvernământ în care autoritatea, fiind considerată ca emanând de la Dumnezeu, este exercitată de cler; stat care are o astfel de formă de guvernământ. [Gen. -iei. / < fr. théocratie, cf. gr. theokratia < theos – zeu, kratos – putere]. Vezi definitia »

HIROTONÍE, hirotonii, s. f. Acțiunea de a hirotoni și rezultatul ei; hirotonisire, hirotonire. – Din sl. hirotonija. Vezi definitia »

INDÚCȚIE s. f. 1. raționament prin care se realizează trecerea de la particular la general. ◊ metodă de demonstrare a propozițiilor generale în matematică și în alte științe deductive. 2. concluzie prin inducție (1). 3. influență exercitată de un țesut oarecare asupra țesuturilor vecine. ◊ mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție dintr-un centru nervos favorizează, sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. 4. producere sau influențare a unui fenomen ori proces de către stimuli, factori, enzime etc. ◊ producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. (< fr. induction, lat. inductio) Vezi definitia »

CISTICECTOMÍE s. f. extirpare a canalului cistic. (< fr. cysticectomie) Vezi definitia »

PARATIROIDECTOMÍE s. f. extirpare a glandelor paratiroide. (< fr. parathyroïdectomie) Vezi definitia »