Definita cuvantului binefăcător
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face bine, care folosește. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Bine + făcător (după fr. bienfaiteur și bienfaisant).
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu binefăcător
CONVINGĂTÓR, -OÁRE adj. care convinge; edificator. (< convinge + -/ă/tor) Vezi definitia »
SOLIFLÓR, -Ă adj. cu o singură floare. (< fr. soliflore) Vezi definitia »
MÉNTOR s. m. 1. preceptor, educator; îndrumător. 2. plantă pe care se altoiește o ramură de la o plantă tânără, cu scopul de a-i imprima caracterele acesteia. (< fr., lat. mentor, germ. Mentor) Vezi definitia »
ASUPRITÓR, -OÁRE, asupritori, -oare, s. m. și f. Persoană care asuprește. ♦ (Adjectival) Măsuri asupritoare. – Din asupri + suf. -(i)tor. Vezi definitia »
SEMĂNĂTÓR, -OÁRE, semănători, -oare, subst. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă1. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna1 + suf. -ător. Vezi definitia »