CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere. Vezi definitia »

VARIOLIZÁRE s. f. în trecut, metodă de imunizare în variolă, prin inocularea unui virus spre a provoca o formă benignă care să preîntâmpine o formă mai gravă de variolă. (după fr. variolisation) Vezi definitia »

CROMATÁRE s. f. acoperire a obiectelor metalice cu un strat subțire de cromați, rezistent la coroziune. (după fr. chromatage) Vezi definitia »

ÎNDRĂZNÍRE s. f. (Înv.) Îndrăzneală. – V. îndrăzni. Vezi definitia »

DEPLANÁRE s. f. curbare a unei secțiuni inițial plane a unui corp elastic sub acțiunea unor sarcini exterioare. (< de²- + plan) Vezi definitia »