DĂRÂMĂTÚRĂ, dărâmături, s. f. 1. Zid, clădire dărâmată; ruină. ♦ Material căzut, surpat dintr-o clădire în ruină. 2. (La pl.) Crengi de copaci rupte și doborâte la pământ; vreascuri. 3. (Fam.) Epitet deprecativ dat unui animal sau unui om slăbănog. [Var.: dărmătúră s. f.] – Dărâma + suf. -ătură. Vezi definitia »

CUÉSTĂ s.f. (Geol.) Formă de relief ca un povârniș, apărută într-o regiune în care stratele cu roci dure alternează cu cele moi, datorită eroziunii apelor curgătoare și retragerii treptate a versanților. [< sp. cuesta]. Vezi definitia »

MASTOÍDĂ adj. apofiză ~ă (și s. f.) = fiecare dintre cele două proeminențe ale osului temporal situate îndărătul urechii. (< fr. mastoïde) Vezi definitia »

BARABÚLĂ, barabule, s. f. (Reg.) Cartof. – Ucr. barabolja. Vezi definitia »

ALINĂTÚRĂ, alinături, s. f. (Rar) Loc pe parcursul unui râu unde apa este liniștită. – Alina + suf. -ătură. Vezi definitia »