ALGÉBRĂ (‹ fr.; lat. m. algebra din arab. al-dzĕbr) s. f. 1. Ramură a matematicii care studiază polinoamele al căror coeficienți sînt numere întregi, raționale, reale, complexe. Contribuții la dezvoltarea a. au avut: N. Tartaglia; F. Vieté (a dat relațiile între rădăcini și coeficienții unei ecuații); J. Neper; I. Newton (a extins formula puterii binomului pentru exponenți raționali); M. Rolle (a dat o regulă de separare a rădăcinilor ecuațiilor algebrice); N. Abel; E. Galois (a stabilit condițiile pentru care o ecuație algebrică este rezolvabilă în radicali). A. modernă (sau abstractă) se ocupă cu studiul așa-numitelor structuri algebrice (de ex. grupurile, inelele, idealele, corpurile etc.), precum și cu studiul relațiilor dintre aceste structuri. A. liniară, parte a algebrei care are ca obiect teoria funcțiilor liniare și a sistemelor de funcții liniare. 2. SAlgebra logicii (sau booleană) = parte a logicii matematice bazată pe aplicarea metodelor algebrice și care cuprinde calculul prpozițiilor, claselor și relațiilor. A fost întemeiată în dec. 5 al sec. 19 de G. Boole și A. De Morgan. 3. A. peste un inel comutativ A = structură dată de un inel B dotat cu o lege de compoziție externă definită pe A X B cu valori în B și care verifică anumite propietăți (ex. a. peste corpul numerelor reale). Vezi definitia »

TRANSCONDUCTÁNȚĂ s. f. conductanță de transfer a energiei de la un generator la un receptor. (< fr. transconductance) Vezi definitia »

ȚOÁPĂ, țoape, s. f. (Fam.) Persoană cu apucături grosolane; bădăran, țopârlan, mitocan. – Țop + suf. -ă. Vezi definitia »

FITOELECTROGENÉZĂ s. f. producere a electricității în plante. (< fr. phytoélectrogenèse) Vezi definitia »

botínă (botíne), s. f. – Gheată, cizmuliță. – Var. (rar) botincă. Fr. bottine. Var., din rus. botinka (Sanzewitsch 198). Vezi definitia »