a-i (mai) tăia din nas expr. a impune cuiva o atitudine respectuoasă, a da cuiva o lecție de bună-cuviință. Vezi definitia »

ai⁴ vb. v. aveá¹, aveá² Vezi definitia »

mălái (măláiuri), s. n. – 1. (Mold., Trans.) Mei (Panicum miliaceum). – 2. (Trans.) Teren cultivat cu mei. – 3. (Mold., Trans.) Făină de mei. – 4. Făină de porumb, porumb măcinat. – 5. (Mold.) Pîine de mei sau de porumb. – Var. (Mold.) malai (sensul 2, pl.) mălaie. Origine necunoscută. S-a încercat explicarea acestui cuvînt ca moștenire dacă (Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, 52); ca urmaș al sl. mlĕti, melją (Cihac, II, 184; Tiktin; Scriban); cu un cuvînt mei lai (Weigand, Jb, XVI, 78; Bogrea, Dacor., IV, 831; REW 5572); sau prin lat. amylum (‹ gr. ἄμυλος), cu suf. -alium (Giuglea, Dacor., III, 599). Nici una din aceste ipoteze nu este satisfăcătoare. Apare evidentă înrudirea cuvîntului cu mămăligă, cu atît mai mult, cu cît ambele lipsesc din dialecte. Dacă-i vorba de o formație internă și expresivă, ne-am putea gîndi la o formă primitivă *mămălaie, cu aceeași reduplicare ca în mămăligă și cu suf. expresiv diferit, cf. hărmălaie, hărăbaie, vîlvătaie etc. Baza expresivă ar fi, într-un astfel de caz, reduplicarea m-m, cu sensul de „aliment”, ca în mamă și mămăligă; și forma actuală, mălai, ar fi reconstituită după pl. mălaie, cu pierderea reduplicării ca în măligă. Der. mălăoi, s. n. (turtă din sămînță de cînepă); mălăoi, s. m. (floarea-soarelui, Helinathus annuus; plantă, Helianthemum alpestre). Din rom. provin rut. maljaj, pol. malaj (Miklosich, Wander., 10; Berneker, II, 10), rus. malai (Vasmer, II, 90), bg. malai (Capidan, Raporturile, 225), mag. malé (Edelspacher 18). Vezi definitia »

mai adv. – 1. Indică superioritatea într-o comparație: cine ce are mai bun (Neculce). – 2. Mai mult, mai bine: noi mai iubim binele Împărăției tale (Varlaam); nu unul să-l mai iubească iară pre altul să-l mai urască (Pravila mică), în acest sens absolut, înv., echivalează cu mai mult. – 3. Încă, și: ași mai vrea (Eminescu). – 4. Altădată, înainte: n-am mai văzut (Alecsandri). – 5. Deja: nu-i mai era frig (Macedonski). – 6. Aproape, într-un anumit fel: carnea era mai crudă (Sbiera); un ofițer, așa ca dînsul, mai că i-ar plăcea (Gib Mihăescu). Mai... mai arată o alternanță de acțiuni: mai nu vrea, mai se lasă (Eminescu). – 7. Puțin mai mult: te-i mai încălzi mergînd (Creangă). – 8. Expletiv, în fraze exclamative: ciudată făptură omenească mai ești! (D. Zamfirescu). – Mr. ma, megl., istr. mai. Lat. magis (Candrea, Éléments, 35; Pușcariu 1015; Candrea-Dens., 1041; REW 5228), cf. it. mai, ma, prov., fr. mais, cat. may, sp., port. mas. Mr. nu trebuie confundat cu ma „dar, însă” (Weigand, Jb., XII, 91), care provine din din it. (Bartoli, Studi Fil. rom., VIII, 174) sau din ngr. (REW 5228). Evoluția fonetică a lui mai nu este clară. Probabil trebuie să se pornească de la o formă populară *mas (› sp.), cu aceeași evoluție ca de la das › dai sau νos › voi etc. Sensul expletiv (8) coincide cu cel sp. – Cf. cam, numai. Din rom. provin bg. maj „aproape” (Candrea, Elemente, 408; ; Berneker, II, 5), rut. și pol. din Bucov. maj „mai”, în comparații (Miklosich, Wander, 17; BL, VI, 240), țig. mai „mai”, comparativ (D. Sampson, The dialect of the Gypsies of Wales, 321). Vezi definitia »

TÍVAI interj. v. tiva. Vezi definitia »