HÂRBÁREȚ, -IȚĂ, hârbareți, -ițe, adj. 1. Care gustă din toate mâncărurile; pofticios. 2. Hoinar; hârbar, afemeiat. – Din hârb + suf. -areț. Vezi definitia »

ostréț (ostréțe), s. n. – 1. Par, țăruș, leaț. – 2. Împletitură, leasă, gard de nuiele. – 3. Îngrăditură pentru prins pește într-un rîu. 4. Ochi de plasă. – Var. ostreață. Sl. ostru „cu vîrf ascuțit” (Philippide, Principii, 63; Cihac, II, 232), cu suf. -eț, cf. bg. ostrec „tăiș, crestătură”, sb. ostrica „tăietură”, pol. ostrz „tăietură”. Vezi definitia »

șpiț, șpițuri s. n. 1. vârful pantofului. 2. (rar) țigaret de dimensiune mică. Vezi definitia »

CINSTÉȚ s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă și cleioasă și cu flori galbene punctate cu brun; brânca-porcului (Salvia glutinosa). – Din ucr. čystec. Vezi definitia »

subțârelúț, -ă, adj. (reg.; despre oameni) subțire, suplu, zvelt, suleget, suletic, șugar, șui, șuieț. Vezi definitia »