dar (dáruri), s. n. – 1. Cadou, donație. – 2. Calitate înnăscută, fire. – 3. Calitate dobîndită, caracter, condiție. – Megl. dar. Sl. darŭ „donare” (Cihac, II, 90; Conev 58; Candrea), cf. bg., sb., rus. dar. – Der. darnic, adj. (generos, mărinimos); nedarnic, adj. (zgîrcit, avar, meschin); dărnicie, s. f. (generozitate, mărinimie); dărui, vb. (a dona, a dărui), din sl. darovati, darujǫ (Cihac, II, 90; Iordan, Dift., 137), cf. bg. darjavam, sb. darovati; dăruială, s. f. (dar, cadou, ofrandă); dăruitor, s. m. (persoană care dăruiește). Locuțiunea adv. în dar a ajuns să însemne și „în zadar” (ca sp. de balde față de en balde), cf. „în zadar”. Vezi definitia »

ANTICOMPLEMENTÁR, -Ă adj. (despre un ser, antigen) care are proprietatea de a fixa complementul (3). (< fr. anticomplémentaire) Vezi definitia »

CIREȘÁR, (2) cireșari, s. m. 1. (Pop.) Luna iunie. 2. (Ornit.) Botgros. – Cireașă + suf. -ar. Vezi definitia »

SUBPOLÁR, -Ă adj. Situat în imediata apropiere a polilor (2). [< sub- + polar, cf. germ. subpolar]. Vezi definitia »

ANUÁR, anuare, s. n. Publicație periodică anuală care prezintă activitatea unei instituții, întreprinderi etc. sau care conține studii științifice. ♦ Publicație anuală a unei instituții științifice. [Pr.: -nu-ar] – Din fr. annuaire. Vezi definitia »