PĂINJINÁR, păinjinari, s. m. (Rar) Păienjeniș. [Pr.: pă-in-] – Păinjin + suf. -ar. Vezi definitia »

OSUÁR, osuare, s. n. 1. Loc sau construcție în care sunt depuse osemintele rezultate din deshumări. 2. Monument funerar comemorativ, într-un cimitir sau într-un loc istoric, în care se păstrează osemintele ostașilor căzuți într-o bătălie. [Pr.: -su-ar. – Var.: osuáriu s. n.] – Din fr. ossuaire, lat. ossuarium. Vezi definitia »

tătár (-ri), s. m. – 1. Persoană care făcea parte din triburile mongole; tatarin. – 2. Mătură (Sorghum vulgare). – 3. Cocoș-de-munte (Tetrao urogallus). – Megl. tătar. Tc. tăt. tatar (Șeineanu, II, 351; Lokotsch 2045), cf. sl. tatarinŭ, mag. tatar. Ultimul sens (Candrea) pare a fi o interpretare artificială a numelui științific Tetrao. – Der. tătarcă, s. f. (tătăroaică: mătură; hrișcă, Polygonum fagopyrum; tichie turcească; varietate de tigvă, Coccinia indica), din sl. tatarka, cf. mag. tatarka (Gáldi, Dict., 162); tătărcuță (var. tărtăcuță), s. f. (tichie turcească, tigvă); tătăroaică, s. f. (femeie tătară); tătăresc, adj. (de tătari); tătărește, adv. (în limba tătară; ca tătarii); tătărie, s. f. (desime, asprime); tătărime, s. f. (mulțime de tătari); tătarnică, s. f. (varietate de spin, Echinops). Vezi definitia »

ȚIPÁR, țipari, s. m. Pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung și subțire, aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunți și cu un strat de mucus, cu mustăți la gură, întrebuințat mai mult ca nadă; chișcar (Misgurnus fossilis). – Et. nec. Cf. țipa². Vezi definitia »

BONDAR s. m. Insectă mare din familia apide, trăind în colonii de 50-300 indivizi, cu c. 300 de specii, avînd importanță în polenizare, în special al plantelor furajere; bărzăun (1) (Bombus). Vezi definitia »