falángă (fălắngi), s. f. – 1. Sul de lemn în care legau condamnații care erau bătuți la tălpi; era pedeapsa aplicată în vechime și elevilor la școală, desființată înainte de 1850. – 2. Bătaie. – Var. (înv.) falagă. Mr. falangu, megl. fálăgă. Ngr. φάλαγγας (Lokotsch 578), cf. tc. falaka (de unde var.), bg. falaga (› megl.). Este dublet de la falangă, s. f. (os de la degete), din gr. φάλαγξ, prin intermediul lat. phalanga, fr. phalange, și al lui parîngă. – Der. falanster, s. n., din fr. phalanstère; falansterian, adj. Vezi definitia »

AMÉNDĂ s.f. 1. Pedeapsă în bani. 2. Amendă onorabilă = recunoaștere în public a unei greșeli proprii. [Pl. -nzi. / < fr. amende]. Vezi definitia »

MEDRÉSĂ s. f. institut de învățământ superior musulman; edificiul care îl adăpostește. (< fr. medersa) Vezi definitia »

BÂJBÂIÁLĂ, bâjbâieli, s. f. Faptul de a bâjbâi; bâjbâire, bâjbâit, bâjbâitură. [Pr.: -bâ-ia] – Bâjbâi + suf. -eală. Vezi definitia »

BUTIRÍNĂ s.f. Substanță grasă care se găsește în unt, formată din acid butiric și glicerină. [< fr. butyrine, cf. lat. butyrum – unt]. Vezi definitia »