BUCIUMÁȘ, buciumași, s. m. Cel care buciumă². – Din bucium¹ + suf. -aș. Vezi definitia »

biníș (biníșuri), s. n. – 1. (Înv.) Cavalcadă. – 2. Pelerină orientală, care la început se punea pentru a călări. – Var. beniș. Tc. biniș „cavalcadă” (Șeineanu, II, 52; Lokotsch 308); cf. bg. binišŭ. Cuvînt importat în sec. XVIII, azi înv. Der. săi sînt împrumuturi directe: binigiu, s. m. (rîndaș care se îngrijește de caii nărăvași), din tc. binici, cf. ngr. μπινιτζής, sb. bineğije; binișliu, s. m. (curtean), din tc. binișli. Vezi definitia »

MURGÁȘ, -Ă, murgași, -e, adj. (Reg., despre oi) De culoare murgă. – Din murg² + suf. -aș. Vezi definitia »

INGINERÁȘ, inginerași, s. m. Diminutiv al lui inginer; (peior.) inginer (tânăr) insuficient pregătit sau incapabil. – Inginer + suf. -aș. Vezi definitia »

potecáș, potecáși, adj., s.m. 1. (adj.; despre cai) care poate să urce potecile grele de munte, apt de urcat. 2. (s.m.; înv.) locuitor din statele grănicerești, care supraveghează potecile, regiunile de graniță aflate între două puncte străjuite de ostași; grănicer, plăieș. Vezi definitia »